Libra Internet Bank

Libra Internet Bank oferă credite cu 2,49%* dobândă prin FamilyStart, până la 31 decembrie

București, 1 noiembrie – Clienții Libra Internet Bank au oportunitatea să acceseze, până la 31 decembrie 2023, credite cu 2,49% dobândă*, prin programul FamilyStart, finanțat de Guvernul României, care subvenționează 75% din dobânda aferentă si 100% din comisionul de analiză. Valoarea maximă a creditului este de 150.000 de lei, pe o perioadă de cel mult 10 ani, iar pe lista cheltuielilor eligibile sunt costurile cu nunta, spitalizarea în cazul nașterilor, achiziția unui autoturism, avansul pentru o locuință sau rambursarea anticipată parțială/integrală a unui credit ipotecar contractat anterior, inclusiv prin programe guvernamentale.

FamilyStart este destinat persoanelor care au între 18 și 45 de ani (neîmpliniți) și își întemeiază sau formează deja o familie (cel puțin unul dintre beneficiari trebuie să se încadreze în criteriul de vârstă). Venitul net pe membru de familie trebuie să fie de până la 6.000 de lei, respectiv de până la 7.500 de lei pentru familiile monoparentale.

Exemple de cheltuieli eligibile prin FamilyStart:

  • cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei: cel mult 20.000 de lei, în termen de maximum 90 de zile de la data evenimentului
  • plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor
  • achiziția de autoturisme noi sau second hand cu o vechime de maximum 5 ani
  • parte/avans din prețul de achiziție/costul de construcție a unei locuințe
  • rambursarea anticipată parțială/integrală a unui credit ipotecar contractat anterior, inclusiv prin programe guvernamentale
  • achiziția de soluții energetice sustenabile - sisteme de panouri fotovoltaice, sisteme de panouri solare, instalații eoliene și alte soluții energetice
  • costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale
  • alte cheltuieli (lista completă este disponibilă pe site-ul Libra Internet Bank)

Libra Internet Bank participă, de asemenea, la programul StudentInvest, care se adresează persoanelor care au între 18 și 40 de ani (neîmpliniți) și sunt înscrise la o instituție de învățământ superior din România. Valoarea maximă a creditului ce poate fi obținut este de 75.000 de lei. Banii pot fi folosiți pentru cheltuieli precum taxe de studii, taxe de participare la concursuri, avans pentru achiziția unei locuințe, investigații și tratamente medicale complexe sau achiziția de autoturisme mai noi de 5 ani. Lista completă a cheltuielilor eligibile este disponibilă pe site-ul Libra Internet Bank.

Și StudentInvest este un program finanțat de Guvernul României, care subvenționează 100% din costurile împrumutului, deci clienții nu achită dobândă sau vreun comision.

Ne bucurăm să participăm la doua ediție a programelor FamilyStart și StudentInvest, mai ales în condițiile în care acestea au fost îmbunătățite din punct de vedere al sumei, eligibilității și modului de acordare a creditelor. Cele două credite au avantaje evidente față de alte produse similare: se acordă pe o perioadă de până la 10 ani, costurile sunt subvenționate de Guvernul României, iar statul garantează împrumuturile”, a declarat Corneliu Toma, directorul Diviziei Retail a Libra Internet Bank.

*Notă: în cazul creditului FamilyStart, 2,49% este dobânda pe care clientul trebuie să o achite în trimestrul IV din 2023 și reprezintă 25% din dobânda creditului, formată din IRCC trimestrial + 4%, restul de 75% din dobândă si 100 % din comisionul de analiză (în valoare de 0,2%) fiind subvenționate, pe toată durata creditului, de Guvernul României.

Despre Libra Internet Bank

Libra Internet Bank a fost înființată în 1996 în București și face parte din grupul american de investiții New Century Holdings (NCH). Banca s-a specializat în oferirea de produse și servicii dedicate Profesiilor liberale și companiilor din Real Estate și Agribusiness. Unul dintre liderii digitalizării în bankingul din România, Libra Internet Bank este, de asemenea, partenerul celor mai importante fintech-uri internaționale prezente în țară. Libra Internet Bank are o rețea de 57 de sucursale și a fost desemnată, în ultimii trei ani, cel mai bun angajator din România în domeniul financiar-bancar.


Publicat pe: 01 Noiembrie 2023