Libra Internet Bank

Imprumuturi de 10 milioane de euro pentru IMM-urile din sectoarele culturale si creative

Bucuresti, 2 martie 2017: Fondul European de Investitii si LIBRA INTERNET BANK au semnat astazi primul acord de garantare din Romania sustinut de noul Mecanism de Garantare pentru Sectoarele Culturale si Creative din cadrul programului Europa Creativa al Uniunii Europene.

Sprijinul Uniunii Europene va permite ca LIBRA INTERNET BANK sa se concentreze asupra unui nou sector si sa dezvolte un nou produs de finantare pentru a sustine un portofoliu de 45 de milioane RON (aproximativ 10 milioane EUR) de imprumuturi catre companii in urmatorii doi ani. Este de asteptat ca peste 200 de intreprinderi mici si mijlocii din sectoarele culturale si creative (inclusiv publicarea de carti; jocuri video; artele spectacolului, creatie artistica) sa acceseze acest nou program. Acesta este al treilea acord semnat in cadrul Facilitatii de Garantare pentru Sectoarele Culturale si Creative, dupa cele semnate in luna ianuarie in Spania si Franta.

Gunnar Mai, Head of EU Guarantee Facilities, a declarat: "Sunt incantat ca semnam primul acord de Garantare din Romania pentru Sectoarele Culturale si Creative, cu partenerul nostru de lunga durata, LIBRA INTERNET BANK . Accesul la finantare este adesea limitat pentru companiile din sectoarele culturale si creative si acest nou acord ii va permite institutiei LIBRA INTERNET BANK sa inceapa sa finanteze un nou sector."

Andrus Ansip, vicepresedintele european responsabil cu Piata unica digitala si Tibor Navracsics, comisarul european pentru educatie, cultura, tineret si sport au declarat: "Acordul de astazi este o veste excelenta pentru IMM-urile din Romania care isi desfasoara activitatea in toate sectoarele creative, de la festivaluri si design pana la literatura si mestesuguri. Mai mult de 200 de companii vor beneficia de sprijinul facilitatii noastre de garantare. Acesta este un instrument foarte bun pentru a acoperi deficitul de finantare pentru aceste sectoare, contribuind la sprijinirea culturii Europei, diversa si bogata. Se dovedeste, astfel, ca programul-cadru Europa Creativa al Comisiei Europene poate dispune in mod eficient de modalitati inovatoare pentru a sustine cultura si sectoarele creative si pentru a facilta dezvoltarea parteneriatelor in toata Europa".

"Ne bucuram sa fim prima banca din Romania care semneaza acordul de garantare cu Fondul European de Investitii pentru Sectoarele Culturale si Creative. Suntem increzatori in potentialul acestui nou segment pe care dorim sa il atragem si ne bucuram sa sprijinim IMM-urile din acest sector in accesarea finantarii, prin intermediul unor produse accesibile, cu 70% garantie de la Fondul European de Investitii, a declarat Emil Bituleanu, director general LIBRA INTERNET BANK .

Sectoarele creative si culturale reprezinta mai mult de 7 milioane de locuri de munca din Uniunea Europeana si 4,2% din PIB-ul UE (sursa). Accesul la finantare poate fi dificil de obtinut pentru societatile care activeaza in aceste sectoare, mai ales din cauza naturii intangibile a activelor si a garantiilor pe care le detin, a marimii limitate a pietei, a nesigurantei privitoare la cerere si a lipsei de experienta a intermediarilor financiari in ceea ce priveste elementele specifice ale sectorului.

Noul Mecanism de Garantare pentru Sectoarele de Culturale si Creative include activitati de dezvoltare a capacitatilor pentru intermediarii financiari, astfel incat acestia ss beneficieze de expetiza necesara in ceea ce priveste caracteristicile cheie ale acestor sectoare (de exemplu: modelele de afaceri specifice si evaluarea riscului de credit). Acest tip de expertiza va fi oferit de furnizori de dezvoltare a capacitatii selectati de FEI (de exemplu, societati de consultanta specializate in modul de functionare al sectoarelor culturale si creative) dupa o cerere de oferta deschisa. Aceasta sustinere va fi gratuita pentru intermediarii financiari.

Despre FEI

Fondul European de Investitii (FEI) face parte din grupul Bancii Europene de Investitie. Misiunea sa principala este sa sustina microintreprinderile si intreprinderile mici si mijlocii din Europa, ajutandu-le sa obtina acces la finantare. FEI proiecteazs si dezvolta capital de risc si de crestere, garantii si instrumente de microfinantare care se concentreaza exact pe acest segment de piata. In aceasta calitate, FEI favorizeaza obiectivele UE pentru sustinerea inovatiei, cercetarii si dezvoltarii, antreprenoriatului, cresterii si ocuparii fortei de munca.

Despre LIBRA INTERNET BANK

LIBRA INTERNET BANK este persoana juridica romana, supusa legilor romane si normelor de supraveghere ale Bancii Nationale a Romaniei. LIBRA INTERNET BANK are in prezent o retea de 49 de sucursale si se adreseaza cu preponderenta segmentelor de clienti IMM, Corporate, Profesii Liberale si Agricultura.

Despre Mecanismul de Garantare pentru Sectoarele Culturale si Creative si Europa Creativa

Mecanismul de Garantare pentru Sectoarele Culturale si Creative a fost stabilit in cadrul componentei trans-sectoriale a Programului Europa Creativa si este primul instrument de investitie UE cu un domeniu de aplicare atat de larg in sectoarele de culturale si creative. Urmareste aceleasi obiective ca Fondul european pentru investitii strategice (FEIS), care gestioneaza Planul de Investitii pentru Europa: cresterea imprumuturilor catre IMM-uri pentru a le permite sa isi consolideze activitatile.

Europa Creativa este un program pe 7 ani (2014-2020) proiectat pentru a sustine sectoarele culturale si creative. Are un buget de 1,46 miliarde de euro pentru intreaga sa durata. Este compus din Subprogramul MEDIA , care sustine dezvoltarea si distribuirea lucrarilor audiovizuale europene, Subprogramul Cultura, care sustine initiativele din sectorul cultural si promoveaza, de exemplu, colaborarea transfrontaliera sau platformele pentru artistii noi si componente trans-sectoriale. Obiectivul programului Europa Creativa este de a promova diversitatea culturala, de a incuraja circulatia culturii si a creativitatii europene si de a creste competitivitatea acestor sectoare.


Publicat pe: 02 Martie 2017