Libra Internet Bank

Notificare privind modificarea dobanzilor la cardurile Libra Gold, Libra Medical si Eva.ro

Stimati clienti,

 

Daca sunteti posesori ai unui card de debit Libra Gold, Libra Medical sau Eva.ro, in lei, emis de Libra Internet Bank S.A. , va comunicam faptul ca urmeaza sa intre in vigoare modificari ale conditiilor generale de utilizare si administrare a cardului dumneavoastra.

Astfel, incepand cu data de 24 iulie 2013, dobanda acordata de banca la cardurile de debit Libra Gold, Libra Medical si Eva.ro, in lei, se va modifica la 3.25% p.a., in timp ce toate celelalte conditii aplicabile cardului dumneavoastra raman in continuare valabile.

Aveti posibilitatea fie sa optati pentru acceptarea acestei modificari, caz in care nu este necesar niciun demers din partea dumneavoastra, fie sa optati pentru neacceptarea modificarii.

Daca alegeti ca, pana la data de 24.07.2013, sa nu notificati Banca referitor la neacceptarea modificarilor propuse, se va considera ca ati acceptat modificarea mentionata mai sus. Daca veti notifica Banca pana la data de 24.07.2013 referitor la faptul ca nu acceptati modificarea, aveti dreptul sa denuntati unilateral pana la aceeasi data Contractul-cadru in ceea ce priveste conditiile referitoare la serviciile de plati pentru utilizarea si administrarea cardului dumneavoastra, cu exceptia situatiilor in care inregistrati debite. Daca inregistrati debite, aveti obligatia de a le achita integral inainte de data incetarii contractului.

Asigurandu-va ca Libra Internet Bank continua sa dezvolte produsele si serviciile bancare oferite, intr-o directie inovativa si racordata la evolutia noilor tehnologii, va stam la dispozitie pentru eventuale clarificari.

Aceasta informare este emisa de Libra Internet Bank S.A. (fosta Libra Bank S.A.), cu sediul in Bucuresti, str. Semilunei nr. 4-6, sector 2, cod unic de inregistrare 8119644, numar de ordine in Registrul Comertului J40/334/1996, atribut fiscal RO.


Publicat pe: 21 Mai 2013