Libra Internet Bank

Paysera lanseaza IBAN-urile in lei, in parteneriat cu Libra Internet Bank

Bucuresti, 2 iunie 2020: Fintech-ul lituanian Paysera a lansat astazi IBAN-urile individuale in lei pentru clientii romani, atat persoane fizice, dar si persoane juridice, in urma parteneriatului incheiat cu LIBRA INTERNET BANK. Clientii Paysera pot obtine IBAN-ul romanesc fara nicio deplasare la banca, 100% online. Contul va avea zero comision lunar de administrare si va fi insotit si de celelalte facilitati oferite de Paysera clientilor sai.

"Pe langa IBAN-ul in Lei, clientii nostri vor primi automat IBAN si in Euro si, la cerere, pot avea unul in Leva, toate oferite gratuit. Printre alte facilitati ale conturilor Paysera, amintesc notificarile in timp real in privinta tranzactiilor efectuate sau posibilitatea de a efectua transferuri instant de bani intr-un alt cont Paysera, fara niciun comision, 24/7/365" , a declarat Daniel Turbatu, Country Manager Paysera Romania .

"Serviciile financiare digitale au devenit o normalitate globala, mai degraba decat o exceptie. Ultimele luni au aratat si mai mult importanta serviciilor digitale, deoarece au contribuit la ameliorarea impactului coronavirusului asupra IMM-urilor. Apreciem oportunitatea de a face parte din digitalizarea Romaniei si de a oferi posibilitatea IMM-urilor de a deschide un IBAN local online, in doar cativa pasi simpli. Multumita partenerilor nostri din Romania, Paysera devine primul Fintech care permite IMM-urilor romanesti sa deschida un IBAN in lei online" , a declarat Vytenis Morkunas, CEO al Paysera.

"Banca noastra este un partener important pentru fintech-uri de succes. LIBRA INTERNET BANK a avut dintotdeauna o abordare moderna a fenomenului bancar, iar parteneriatele digitale sunt parte integranta a strategiei noastre de business", a declarat Emil Bituleanu, Director General al LIBRA INTERNET BANK.

IBAN-ul in lei este primul dintre Serviciile importante lansate in acest an de Paysera pe piata din Romania. Foarte curand, fintech-ul va lansa Serviciul de Initiere Plati care presupune – pentru magazinele online ce vor implementa acest Serviciu – incasarea sumelor aferente vanzarilor direct din Internet Banking-ul cumparatorului.

Paysera a intrat pe piata romaneasca in iulie 2019 si a oferit clientilor mai mult confort, viteza si conditii favorabile in operatiunile lor de plata zilnice.

Paysera este una dintre cele mai mari companii fintech din Lituania, care opereaza in sectorul financiar din 2004 si care proceseaza mai mult de jumatate din tranzactiile magazinelor online active in Lituania. In 2019, clientii Paysera au efectuat peste 2,7 milioane de transferuri in 30 de valute diferite, echivalentul a aproximativ 5,9 miliarde de Euro.

LIBRA INTERNET BANK, membra a grupului american de investitii New Century Holdings (din 2003), este una dintre cele mai dinamice banci din Romania. Cu o retea de 55 de sucursale, banca este specializata in domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor si acorda o atentie deosebita tehnologiei moderne si parteneriatelor cu fintech-urile.


Publicat pe: 02 Iunie 2020