APLICA ONLINE INTERNET BANKING CERTIFICATE DIGITALE
Profesii liberale
Medici Farmacisti Juristi Arhitecti Contabili Psihologi Specialisti IT Practicieni in insolventa
Locatie: Home - Stiri - Analiza zilei 20.05.2010
 

TelVerde

Analiza zilei 20.05.2010

Piata valutara nationala a inregistrat miercuri o noua zi de declin al leului in fata monedei unice. Sedinta de tranzactionare a fost destul de calma, cu un curs ce a fluctuat aproape intreaga zi in cotatii tip ask de 4.2000 – 4.2050 eur/leu. Pe piata valutara internationala paritatea eur/usd a intrat pe trend usor ascendent. Germania a anuntat ieri razboi impotriva speculatorilor, interzicand vanzarile de tip “naked short selling” pentru anumite actiuni. Apar din ce in ce mai multe discutii cu privire la posibilitatea ca Grecia sa paraseasca Uniunea Europeana, infirmate cu vehementa de guvernul elen iar unele zvonuri cu privire la actiuni ale Bancii Centrale Europene pentru sprijinul euro au facut ca moneda europeana sa redevina atractiva pentru investitori. Vineri cancelarul germnan Angela Merkel va prezenta in cadrul unei intruniri intre oficialii UE o serie de masuri pentru inasprirea disciplinei in ceea ce priveste statele cu performante negativa din cadrul Uniunii. Pretul monedei unice raportat la dolar a revenit peste nivelul de 1.2300, insa perspectivele sale sunt in continuare incerte. Pe piata monetara interbancara randamentele au inregistrat o usoara crestere fata de ziua anterioara. Mai sunt doua zile lucratoare din aceasta perioada de rezerva minima obligatorie la BNR iar bancile au o atentie sporita in privinta fluxurilor de numerar. Bursa de Valori Bucuresti a incheiat in usoara scadere sedinta de tranzactionare de ieri, care a fost marcata de o volatilitate ridicata. Indicele societatilor de investitii financiare a inregistrat insa pierderi mult mai mari decat media pietei, pe fondul deprecierii puternice a actiunilor SIF Oltenia si SIF Transilvania. BET-C, indicele compozit al BVB, a coborat cu 0,11%, pana la 3.069,99 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a pierdut 0,32%, la 5.112,14 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cu 2,74%, ajungand la 23.469,09 puncte, in conditiile in care actiunile SIF Oltenia si SIF Transilvania au scazut cu 5,52%, respectiv 4,03%. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a scazut cu 0,85%, la 486,52 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a pierdut 0,28%, pana la 697,54 puncte. Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 28,40 mil lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 11,22 mil lei, urmata de SIF Transilvania si SIF Moldova cu un rulaj de 3,75 mil lei, respectiv 3,33 mil lei. Banca Transilvania se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 2,40 mil lei, iar OMV Petrom se afla pe locul cinci, cu 1,80 mil lei.Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat, in valoare de 3,23 mil lei.

21-05-2010
 Politici antifrauda | Anunturi licitatii

info - consumator: 0800 080 999

protectia consumatorilor: www.anpc.gov.ro